Incărcarea completă va fi posibilă în doar 5 minute

21.01.2021, 09:49

Start-up-ul israelian StoreDot a promis de mult „Sfântul Graal” al tehnologiei bateriilor: o baterie care poate fi încărcacă în timp similar ca durată cu cel a alimentării unui automobil cu benzină.

La moment Start-up-ul livrează primele modele ale bateriilor Litiu-Ion cu așa-numita „încărcare în 5 minute”. Potrivit unui comunicat de presă StoreDot, modelele au fost produse pentru a demonstra tehnologia potențialilor parteneri din industrie, inclusiv producătorilor auto și celor de baterii. Așadar, nu vă așteptați să vedeți încă aceste elemente în producerea vehiculelor electrice.

StoreDot pentru prima dată a discutat despre planurile de încărcare rapidă a bateriilor pentru vehiculele electrice încă în 2015, și la moment este susținut de British Petroleum. În componența bateriilor - StoreDot utilizează o compoziție chimică de Litiu-Ion, care este prezentă în toate bateriile moderne ale vehiculelor electrice. Potrivit unei declarații, compoziția chimică înlocuiește grafitul din anod cu „nanoparticule drept semiconductori, pentru ca ionii să treacă mai repede”.

 

Mulți producători auto aspiră la încărcarea rapidă în 10 minute a viitoarelor vehicule electrice, în timp ce Toshiba a comunicat că în curând va fi posibilă încărcarea în 6 minute. Producătorul auto chinez Nio recurge la o altă strategie: schimbarea opțională a bateriei, încărcarea completă a bateriei în doar 3 minute pentru cei ce se grăbesc cu adevărat.

Dar, cum ne demonstrează realitatea, necesitatea unei încărcări atât de rapide poate fi o nișă relativ mică. Un studiu realizat în 2020, a constatat că o încărcare de 31 de minute și o autonomie de 291 de mile, la un preț de bază de 36.000 USD - este un moment global decisiv pentru implementarea în masă a vehiculelor electrice.

Precedentul articol Urmatorul articol