2022 Audi E-Tron GT este cel mai rapid quattro din gamă

11.02.2021, 06:42

E-Tron GT și RS E-Tron GT au fost dezvoltate pe platforma Porsche Taycan J1, împrumutând o baterie cu încărcare rapidă (800 V) și câteva componente ale propulsiei. Deși acestea sunt fotografii oficiale ale mașinii de serie, exteriorul este aproape identic cu conceptul din 2018. Chiar și habitaclul a rămas practic neschimbat față de forma conceptuală, o raritate în industria auto.

Principala diferență este acoperișul din plastic din cinci straturi, armat cu fibră de carbon. La fel ca și Taycan, E-Tron GT poate fi încărcat până la 270kW, folosind echipament de 800V, permițându-i să se încarce de la 5% la 80% în doar 22,5 minute sau o acumulare de aproximativ 100 km în 5 minute. Bateria și instalația de forță au patru circuite de răcire diferite plus o pompă de căldură și un sistem de precondiționare pentru o viteză optimă de încărcare rapidă la curent continuu (DC).

Toate modelele E-Tron GT vor primi o baterie de 93,4 kW/h. Autonomia EPA așteptată este de 380 km. E-Tron GT poate accelera de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde. Suspensia și propulsia Audi E-Tron GT 2022. RS E-Tron GT este dotat cu un motor spate mai puternic, care mărește puterea sistemului la 590 CP.  Ceea ce permite o accelerare de la 0 la 100 km/h în 3,1 secunde.

Audi menționează că aceasta corespunde cu accelerația R8 cu motor V-10. O transmisie cu două trepte a roților din spate permite E-Tron GT să combine porniri puternice cu eficiență bună la viteze mari. În plus,  blocarea multi-disc a diferențialului pe puntea spate intră în completare standard la RS E-Tron GT și este o opțiune pe E-Tron GT; el permite șoferului să efectueze cele mai eficiente porniri și permite reglarea fină a tracțiunii și manevrabilității. Audi promite că GT va avea propriile sale caracteristici de conducere în comparație cu Taycan. Șeful Audi Sport, a dezvoltării șasiului, Roland Washkau, a declarat că compania va menține „filosofia dinamică de bază” a Audi, inclusiv modul de reglare a suspensiei, distribuția cuplului între motoare și comportamentul sistemului de stabilizare.

E-Tron are un „sunet sportiv” care își schimbă mixul pe măsura mișcării. GT are un coeficient de rezistență scăzut, de 0,24 și are prize de aer ale radiatorului și conducte de frână care pot fi închise atunci când nu sunt necesare.

Precedentul articol Urmatorul articol